Fiecare (diz)ABILITATE contează!
Diversitatea și egalitatea de șanse reprezintă două aspecte importante care se află în ADN-ul companiei noastre, deoarece credem că fiecare individ, fără nicio deosebire de origine etnică, gen, dizabilități, poate contribui, prin felul lui unic de a fi, la a face sportul accesibil unui număr cât mai mare de persoane.
Astfel, pentru noi, persoanele cu dizabilități sunt, de fapt, persoane cu abilități care se pot integra în cadrul echipei noastre, își pot croi un traseu profesional și valorifica toate competențele pe care le au.
Suntem conștienți că pentru o persoană cu (diz)abilități găsirea unui loc de muncă reprezintă, adesea, o provocare anevoioasă din care rezultă multe descurajări, motiv pentru care suntem deschiși, vrem să cunoaștem și să integrăm în echipa noastră sportivă persoane cu deficiențe de auz, persoane cu sindrom Down și, în general, persoane cu orice dizabilitate care este compatibilă cu capacitatea de a îndeplini responsabilitățile înscrise în fișa de post și locația în care își va desfășura activitatea.
În acest sens, momentan, oferim posibilitatea de angajare în magazinele noastre, în rolul de reprezentant vânzări echipament sportiv (cu responsabilități precum recepția și aranjarea echipamentului sportiv pe diferite departamente ale sportului tău pasiune, încasare, etc.) și în departamentele de logistică (București) și producție (Timișoara).
Ești o persoană cu (diz)abilități și dorești să te alături echipei noastre? Noi abia așteptăm să te cunoaștem !
Scrie-ne la adresa de e-mail egalitate-de-sanse@decathlon.com.
Suntem mândri să fim recunoscuți ca un angajator incluziv, echitabil și centrat pe diversitate
Certificarea DEI EDGE Assess este esențială pentru companiile care doresc să își sporească angajamentul față de diversitate, echitate și incluziune (DEI).
Într-un mediu de afaceri din ce în ce mai globalizat și mai competitiv, prioritizarea DEI nu mai este doar o inițiativă opțională, ci o necesitate strategică.
Această certificare oferă o măsurare obiectivă și credibilă a practicilor organizaționale, evidențiind punctele forte și domeniile de îmbunătățire.
De asemenea, demonstrează că organizația noastră se angajează să creeze un mediu de lucru incluziv în care fiecare voce contează.
Obținerea certificării DEI EDGE Assess nu este doar o validarea eforturilor, ci și un pas concret către un viitor mai echitabil și mai sustenabil.
Este o investiție în viitorul organizației noastre, a angajaților și a societății.